Habitate

 

Ordine în dezordine

Prin ecosistemul forestier se înţelege ansamblul organic de plante sălbatice şi native cu tulpină lemnoasă pe suprafaţa necesară de sol, care împreună cu fauna şi cu flora existente în acelaşi loc, constituie, prin intermediul interdependenţei şi influenţei lor reciproce, o biocenoză particulară şi un mediu natural particular. Caracteristicile importante ale ecosistemelor forestiere naturale sunt: pădurea de amestec (conifere şi foioase), vârstele şi nivelurile diferite de vegetaţie care asigură structura stabilă a pădurii. Lemnul bătrân şi mort, care asigură habitate, refugiu sau sursă de alimentare, ocupă un loc important în lanţul alimentar şi în ciclul materiei organice al pădurii. Pădurea naturală se dezvoltă în urma dinamicii structurale naturale a acesteia, fără nici o influenţă umană. Dezvoltarea şi viaţa pădurii sunt determinate de strategia de viaţă a speciilor dominante şi de dezastrele naturale. Imaginea „dezordonată” a pădurii arată de fapt ordinea ei reală. 

Rămâi întotdeauna verde!

Pădurea care înconjoară Piatra Şoimilor, în mare parte, este formată din conifere, fiind dominată de molid (Picea abies) şi de brad argintiu (Abies alba), dar putem întâlni şi pinul de pădure (Pinus sylvestris). Înălţimea molidului şi a bradului argintiu depăşeşte uneori 50 de m, în timp ce pinul de pădure atinge 30-40 m înălţime, dar toate cele trei specii pot ajunge la sute de ani. Cea mai bună modalitate de a deosebi cele trei specii este aceea de a observa frunzele lor: bradul argintiu – frunzele sale de 3 cm lungime sunt ca acele aplatizate, de un verde închis deasupra şi cu două benzi lungi albe de stomate dedesubt, iar vârful lor este de obicei un pic crenelat; molidul – frunzele de 2-3 cm lungime sunt verde închis la culoare, au 4 margini şi vârful ascuţit; pinul de pădure – frunzele aciforme sunt dens situate cu o lungime de 4-6 cm.
Pădurile de conifere, în afara semnificaţiei economice, au un rol important în viaţa ecosistemelor forestiere, ele asigurând habitate şi loc de hrănire pentru multe păsări, mamifere şi insecte.

Stratificare inversă

Imaginea generală a florei din rezervaţie arată un aspect caracteristic datorită unui fenomen meteorologic care se numeşte inversiune de temperatură (stratificare inversă) şi este un fenomen caracteristic pentru toată suprafaţa bazinului Ciucului. Aspectul închis al bazinului intramontan face ca masa de aer rece să stagneze mult pe zonele mai joase, astfel încât masa de aer mai cald se ridică deasupra celei reci. Acest fenomen se numeşte inversiune de temperatură şi generează temperaturi mai ridicate pe vârfuri decât în văi; de asemenea poate genera şi o ceaţă de lungă durată şi acalmie în bazin. Cele mai joase temperaturi au fost înregistrate în zonele joase ale bazinului şi nu pe vârfurile munţilor. Acest fapt duce şi la stratificarea inversă a vegetaţiei. În jurul oraşului Băile Tuşnad, la o altitudine de 650 m se pot observa coniferele adaptate la clima mai rece, iar mai sus, spre Piatra Şoimilor, la o altitudine de 800 m, foioasele adaptate la temperaturi mai ridicate.

Vegetaţia Pietrei Şoimilor

Vegetaţia Pietrei Şoimilor e constituită din specii de plante caracteristice habitatelor uscate şi stâncoase. Una din plantele caracteristice rezervaţiei este vulturica lui Teleki (Hieracium telekianum), care a fost menţionată pe Piatra Şoimilor de un botanist de renume, Ádám Boros şi de colegul său Géza Lengyel în anul 1942. Frunzele sale sunt acoperite cu pete întunecate şi se dezvoltă în crăpăturile stăncii. Vulturica lui Teleki este un endemism local şi se află pe Lista Roşie Naţională. Alte specii caracteristice habitatelor uscate şi stâncoase ale Pietrei Şoimilor sunt: vulturica оnaltă (Hieracium piloselloides), urechelniţa (Jovibarba hirta), şoaldina mare (Sedum maximum), şoaldina acră (Sedum acre), borşişorul (Sempervivum marmoreum), pojarniţa perforată (Hypericum perforatum), drobul de munte (Cytisus hirsutus). De asemenea se pot observa: scoruşul de munte (Sorbus aucuparia), afinul negru (Vaccinium myrtillus), sânziana albă (Galium mollugo) sau ienupărul (Juniperus communis). Vegetaţia care trăieşte pe stânci este înconjurată atât de foioase cât şi de conifere.